„Doamna Dăncilă, și din informațiile pe le-am luat, Slavă Domnului, n-a trecut prin meandrele sistemului paralel, a statului paralel din România. Povestea asta cu studiile făcute la Academia de Informații, de informațiile Securității, au o structură de genul ăsta foarte utilă, în care foarte mulți sunt prinși acolo din diferite zone ale societății. Ceva, ceva știam (că Tudose a studiat la Academia SRI – n.r), dar probabil cu o oarecare naivitate, am crezut că n-a fost vaccinat. Dar se pare că cine trece pe acolo nu scapă. Deci, cel puțin măcar așa, ca să aibă o atitudine benevolentă, dacă nu altceva. Și eu cred că Mihai Tudose, care are anumite calități, a căzut în această plasă, în această capcană și a procedat cum, sigur, puteam să anticipăm. Adică, și-a imaginat că premier fiind și având la dispoziție anumite pârghii de putere și de influență, își face propria grupare și propria zonă de influență în partid și de aici mai departe putem să ne gândim foarte bine care este suita”, comentat Tăriceanu, luni seara, într-un talk-show al Antena 3.
Președintele ALDE a precizat că, oricum, este o situație nefirească, deoarece președintele PSD Liviu Dragnea, ar fi trebuit să fie premier după câștigarea alegerilor parlamentare.
„Dragnea a câștigat alegerile și locale, și parlamentare cu un scor absolut categoric, lucru care îi dădea, în mod normal, posibilitatea să devină primul-ministru. Lucrul acesta nu s-a întâmplat din motivele pe care le știm, legea care interzice pe viață cuiva care a fost, la un moment dat, condamnat să ocupe o funcție publică, cred că este unicat în toată lumea. Ce rol trebuie să îndeplinească acest prim-ministru? Și este valabil și pentru alegerea pe care noi am făcut-o în momentul de față. Primul-ministru al viitorului guvern va fi, mai degrabă, cum trebuiau să fie și cei anteriori, un fel de administrator și nu o spun cu niciun fel de conotație peiorativă. Adică, el primește un mandat de la majoritatea parlamentară să ducă la îndeplinire programul de guvernare, pe care parlamentarii și partidele aflate în spate îl susțin. El nu este acolo ales direct de cetățeni, nu a participat la alegeri ca să aibă legitimitatea să conducă guvernul. Nu e guvernul lui, guvernul este expresia majorității pe care o avem în Parlament, bazată pe coaliția PSD-ALDE. Nu este un concurs de frumusețe în partid, nu este cine e mai tare, cine e mai influent. Trebuie să-și asume acest rol și să știe de la început care este rolul pe care îl va avea de îndeplinit, dar care este un rol de maximă responsabilitate”, a opinat Tăriceanu.
De asemenea, Tăriceanu a afirmat că o cunoaște destul de puțin pe Viorica Dăncilă.
„Din discuția pe care am avut-o, mi-a făcut o impresie foarte bună și contează foarte mult echipa cu care va fi înconjurată”, a conchis președintele ALDE.
Iasmina Ardelean, [email protected]